Fațete ceramice sau compozit: diferențele care contează
Fațetele ceramice se fac în laborator, în 2–3 ședințe, nu se colorează și multe funcționează peste 10 ani, dacă sunt lipite pe smalț și ferite de scrâșnit. Cele din compozit se fac de obicei într-o ședință, cu șlefuire minimă sau deloc, dar se pătează, se mată și cer retușuri după câțiva ani, adesea 5–7. Pentru corecturi mici aleg compozitul, pentru schimbări mari, ceramica.

Scris de Dr. Diana Cristea, medic rezident protetică dentară
Pe scurt
- În ziua lipirii diferența se vede greu; ea apare după ani, la culoare, la luciu și la ciobituri.
- „Compozit” poate însemna un bonding pe o parte a dintelui, o fațetă modelată liber în gură sau una injectată ori făcută în laborator după o machetă.
- Ceramica cere de obicei 0,3–0,7 mm de șlefuire, ideal doar în smalț; compozitul, minimă sau deloc, iar la refacere se completează mai ușor.
- La un scrâșnit puternic, nepus sub control, nu recomand niciuna dintre ele până nu facem gutiera.
Diferența dintre fațetele ceramice și cele din compozit
În ziua lipirii, o fațetă din compozit bine lucrată poate arăta foarte aproape de una ceramică. Diferența se vede în anii următori. Ceramica, făcută în laborator, nu se colorează și se reface mai rar. Compozitul se pune mai repede și păstrează mai mult smalț, dar prinde pigmenți, se mată și se ciobește mai ușor. În schimb, se repară simplu.
Ce sunt fațetele și cum decurge tratamentul am explicat pe pagina despre fațetele dentare în București. Aici răspund la o întrebare pe care o aud des la consult, de obicei pusă ca o întrebare de preț. Eu o văd ca pe o întrebare despre timp: cât vreți să se schimbe zâmbetul și cât să țină fără retușuri?
Răspunsul nu e același pentru doi pacienți. Uneori nici pentru doi dinți din aceeași gură.
Fațete ceramice sau compozit, criteriu cu criteriu
Pe criterii, ceramica cere mai multe ședințe și o șlefuire ceva mai mare, dar nu se colorează, își păstrează luciul și se reface mai rar. Compozitul se face mai repede, lasă smalțul aproape neatins și se repară ușor, în schimb cere lustruiri și se reface mai des. Tabelul pune cele două materiale față în față.
| Criteriu | Fațete ceramice | Fațete din compozit |
|---|---|---|
| Unde se fac | în laborator, după amprentă | de obicei direct în gură; uneori în laborator |
| Ședințe, după consult | de obicei 2–3: mock-up, preparare, lipire | una la cele directe; două la cele injectate sau indirecte |
| Cât se șlefuiește | de obicei 0,3–0,7 mm, ideal doar în smalț; uneori deloc | minim sau deloc |
| Provizorii | de obicei da, între preparare și lipire | de obicei nu e nevoie |
| Culoarea în timp | nu se colorează; linia de lipire se poate închide după ani | prinde pigmenți din cafea, ceai, vin sau fum |
| Luciul în timp | se păstrează mult timp | se mată treptat; revine prin lustruire |
| Ciobituri | mai rare; una mare cere de obicei o fațetă nouă | mai frecvente; se repară în cabinet, adesea pe loc |
| Întreținere | controale la 6–12 luni | controale și lustruiri periodice |
| Până la retușuri sau refacere | multe peste 10 ani | frecvent câțiva ani, adesea 5–7 |
| La refacere | fațeta veche se îndepărtează, dintele se pregătește din nou | se adaugă compozit nou sau se reface toată fațeta |
| Costul la început | mai mare | de obicei mai mic |
Duratele depind de mușcătură, de igienă și de scrâșnit, uneori mai mult decât de material. Costul l-am pus intenționat pe ultimul rând. La început, compozitul pare aproape mereu mai ieftin; cu lustruiri și cel puțin o refacere, calculul se poate schimba.
„Compozit” poate însemna trei lucrări diferite
Sub același nume se ascund trei lucrări. Bonding-ul e o corecție locală, pe o parte a dintelui. Fațeta directă acoperă toată fața vizibilă și se modelează liber, în gură, de obicei într-o ședință. Fațeta injectată și cea indirectă au forma stabilită dinainte, pe o machetă, și cer de obicei două ședințe.
Compozitul e o rășină de culoarea dintelui, în care sunt amestecate particule minerale foarte fine, mai ales de sticlă. Se lipește direct pe smalț, așa că de multe ori nu cere șlefuire. Rășina e și punctul lui slab: în timp absoarbe apă și pigmenți, iar suprafața se tocește încet și își pierde luciul.
Bonding-ul: o corecție, nu o fațetă
Bonding-ul închide un spațiu mic între doi dinți, reface un colț ciobit sau lungește puțin o margine. Acoperă doar zona care trebuie corectată, se face într-o ședință și, de obicei, fără șlefuire. Destul de des, pacienții care vin pentru fațete pleacă de la consult cu un plan de bonding pe unul sau doi dinți. Și le ajunge.
Fațeta directă
Fațeta directă acoperă toată fața vizibilă a dintelui. Compozitul se pune strat cu strat, se modelează, se întărește cu o lampă cu lumină albastră și se lustruiește, totul în aceeași ședință. Forma se construiește liber, așa că rezultatul depinde mult de mâna medicului. Pe unul sau doi dinți merge foarte bine. Pe toți dinții din față, simetria e greu de obținut fără un plan făcut dinainte.
Fațeta injectată și fațeta indirectă
La fațeta injectată, forma se stabilește înainte, pe o machetă din ceară sau pe calculator, ca la ceramică. După machetă se face o cheie transparentă din silicon, care se așază peste dinți. Prin orificii mici se injectează compozit fluid, care ia forma machetei și se întărește cu lumină. Simetria vine din plan, nu din mână.
Fațeta indirectă din compozit se face în laborator, pe un model al dinților, și se lipește adeziv, ca una ceramică. Compozitul de laborator se întărește suplimentar, cu lumină și căldură, așa că, în general, rezistă ceva mai bine la uzură și la colorare. Despre machete și amprenta digitală am scris pe pagina despre stomatologia digitală.
Ce înseamnă „ceramică”: feldspatică, disilicat de litiu, zirconiu
Fațetele ceramice se fac de obicei din ceramică feldspatică sau din disilicat de litiu, cunoscut după numele comercial e.max. Amândouă sunt ceramici pe bază de sticlă, translucide, care se lipesc adeziv foarte solid de smalț. Zirconiul, folosit mult la coroane, apare rar la fațete. „Porțelan” e doar numele popular al ceramicii.
Ceramica feldspatică poate fi lucrată de tehnician strat cu strat, în grosimi foarte mici, și reproduce în detaliu nuanțele smalțului. Singură, în mână, e fragilă. Lipită pe smalț, devine un tot cu dintele și se poartă mult mai bine decât ar sugera rezistența ei de laborator.
Disilicatul de litiu e de câteva ori mai rezistent și se presează sau se frezează dintr-un bloc, tot în grosimi mici. Îl aleg des când fațeta va primi forțe mai mari. Feldspatica o prefer când culoarea cere o lucrătură foarte fină.
Zirconiul e mai opac decât ceramicile pe bază de sticlă și nu se lipește la fel de previzibil de smalț. La o coroană, care îmbracă tot dintele, contează mai puțin; la o fațetă subțire, ținută aproape numai de lipire, contează mult. De aceea, la fațete, prefer ceramicile pe bază de sticlă.
Cum se schimbă în timp: culoare, luciu, ciobituri
În primul an, cele două materiale arată aproape la fel. După câțiva ani, compozitul își pierde treptat luciul, prinde pigmenți la suprafață și la margini și se poate ciobi la colțuri. Ceramica își păstrează mult timp luciul și nu se colorează, dar o ciobitură mare nu se repară la fel de bine: de obicei se face o fațetă nouă.
Diferența seamănă cu cea dintre un parchet din lemn și o gresie smălțuită. Parchetul se zgârie și se pătează mai ușor, dar se poate șlefui și lăcui din nou. Gresia nu prinde pete și nu se zgârie ușor, însă o placă crăpată nu se repară. Se schimbă.
La control, compozitul se lustruiește cu paste și discuri fine, iar luciul revine în mare parte; o ciobitură se completează cu compozit nou, adesea în aceeași ședință. La ceramică se poate închide în timp linia de lipire de la margine. Dacă marginea s-a colorat din cauza unei carii, lustruirea nu ajută: tratăm dintele și, de obicei, refacem fațeta.
Duratele orientative sunt în tabelul de mai sus. Ce înseamnă ele și ce le scurtează am explicat în ghidul cât rezistă fațetele dentare.
Cât se șlefuiește și ce se întâmplă la refacere
Pentru compozit, șlefuirea e de obicei minimă sau lipsește, iar la refacere se adaugă material nou sau se înlocuiește doar compozitul. Pentru ceramică se îndepărtează de obicei 0,3–0,7 mm de smalț, iar la refacere fațeta veche se îndepărtează cu freza și dintele se pregătește din nou, uneori cu încă puțin țesut pierdut.
Un detaliu despre care se vorbește rar: compozitul are culoarea dintelui, așa că la o refacere completă se deosebește greu de smalț. Îndepărtarea lui cere răbdare și mărire, ca să nu plece odată cu el și smalț sănătos. De aceea, la compozit prefer să repar și să lustruiesc, nu să refac de la zero, cât timp se poate.
La ceramică, drumul merge într-o singură direcție. O fațetă poate deveni, după ani și după câteva refaceri, o coroană; o coroană nu mai poate redeveni fațetă. Cum se hotărăște între ele, dinte cu dinte, am explicat în ghidul fațete sau coroane.
Ce aleg, în funcție de situație
Nu am un material preferat pentru toată lumea. Mă uit la cât de mare e schimbarea, la câți dinți sunt implicați, la vârstă și la smalțul rămas, la cafea, ceai sau fumat și la cât de des puteți veni la control. Pentru corecturi mici înclin spre compozit; pentru schimbări mari, care să rămână stabile, spre ceramică.
La un pacient tânăr, cu dinți sănătoși, aș fi prudentă cu orice șlefuire: compozitul îi păstrează smalțul pentru mai târziu. La cineva care bea zilnic cafea sau fumează și vrea o schimbare mare de culoare, compozitul s-ar păta repede, iar ceramica e de obicei alegerea mai liniștită.
Sincer, nu recomand niciuna dintre ele în trei situații: la un scrâșnit puternic nepus sub control, pe dinți mult înghesuiți, pe care ortodonția i-ar alinia fără nicio șlefuire, și când vă deranjează doar o nuanță gălbuie, pe care o albire o poate rezolva. Pentru scrâșnit, primul pas e gutiera pentru bruxism.
Pot începe cu compozit și trece mai târziu la ceramică?
Da, și uneori chiar așa recomand. Fațetele din compozit, puse cu șlefuire minimă sau deloc, vă lasă să trăiți câțiva ani cu forma nouă și să vedeți dacă vă place. Dacă mai târziu vreți ceramică, compozitul se îndepărtează cu grijă și dintele se pregătește pentru fațeta ceramică. Costul se adună însă de două ori.
Dacă vreți doar să vă vedeți cu o formă nouă înainte să alegeți, există o cale fără niciun angajament: mock-up-ul, tot din compozit, dar provizoriu, pus peste dinți fără șlefuire. Nu ține ani. Vă arată însă, înainte de orice decizie, cum ar arăta zâmbetul.
Cum se adună costul în fiecare variantă, cu lustruiri și refaceri, am arătat în ghidul cât costă fațetele dentare. Ca reper, DentalMap.ro adună prețurile publicate de cabinete pentru fațete ceramice și pentru fațete din compozit; când le comparați, citiți și ce include fiecare.
Întrebări frecvente despre fațetele ceramice și din compozit
Ce e mai bine: fațete ceramice sau din compozit?
Depinde de ce vreți să schimbați și cât să țină fără retușuri. Pentru o corectură mică, pe unul sau doi dinți, compozitul păstrează mai mult smalț și se face repede. Pentru o schimbare mare de culoare sau de formă, ceramica rămâne stabilă mai mulți ani. Alegem împreună, ideal după un mock-up.
Cât costă o fațetă din compozit față de una ceramică?
De obicei, compozitul costă mai puțin la început, iar ceramica mai mult, pentru că cere laborator, provizorii și mai multe ședințe. În timp, diferența se micșorează: compozitul cere lustruiri și se reface mai des. Vă pot da o estimare de cost personalizată, după consultație; ce intră în preț am explicat în ghidul despre costul fațetelor.
Se pot face fațete din compozit fără șlefuire?
De cele mai multe ori, da, sau cu o șlefuire foarte mică, pentru că compozitul se lipește direct pe smalț. Fațeta adaugă însă grosime, așa că pe un dinte de mărime obișnuită verific la mock-up dacă rezultatul arată firesc și dacă marginea se poate curăța ușor.
Ce aleg dacă scrâșnesc din dinți?
Întâi, nimic. La un scrâșnit puternic, nepus sub control, nu recomand nici ceramica, nici compozitul, pentru că amândouă preiau forțe pentru care nu au fost gândite. Facem gutiera, urmărim uzura și abia apoi discutăm materialul. Semnele după care recunoașteți scrâșnitul sunt în ghidul despre bruxism.
Fațetele din porțelan sunt altceva decât cele ceramice?
Nu. „Porțelan” e numele popular al ceramicii dentare: fațetele din porțelan sunt, de obicei, din ceramică feldspatică sau din disilicat de litiu, lipite adeziv. Altceva sunt fațetele detașabile, din plastic, care se pun și se scot; nu sunt nici ceramică, nici compozit.